Al-Qaida confirmă: americanii au omorât un important lider terorist

Al-Qaida confirmă: americanii au omorât un important lider terorist
Publicat: 03/10/2016, 22:04

Jabhat Fateh al-Sham (Frontul Al-Nusra) a confirmat moartea șeicului egiptean Abu Faraj al-Masri alias Ahmad Salamah Mabrouk.

Abu al Faraj al Masri, un lider al filialei siriene a rețelei teroriste Al-Qaida, a fost ucis într-un raid aerian, probabil american, efectuat luni în Siria, au anunțat anterior surse islamiste citate de site-ul agenției Reuters. Conform surselor citate, șeicul Abu al Faraj al Masri a fost eliminat într-un atac cu dronă care a vizat vehiculul său, în localitatea Jisr al Shuqour, situată în provincia siriană Idlib (nord-vest).

Abu al Faraj al Masri a fost deținut mulți în ani în Egipt, pentru activivități teroriste, iar ulterior fugise în Afganistan. În ultimii ani s-a aflat în Siria, fiind unul dintre liderii grupului Jabhat Fateh al-Sham (Frontul Al-Nusra), filiala siriană a rețelei teroriste Al-Qaida.

Statele Unite au efectuat luni, în Siria, o operațiune care a vizat un lider al filialei locale a rețelei Al-Qaida, rezultatele raidului fiind în curs de analizare, a anunțat un oficial din cadrul Pentagonului. „Nu discutăm despre operațiuni specifice și nu oferim informații despre raiduri aeriene care vizează ținte de valoare, dar putem confirma că a fost un atac de succes”, a declarat oficialul citat, care a preferat să păstreze anonimatul.

Săptămâna trecută, Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, a acuzat Statele Unite că încearcă să protejeze filiala siriană a rețelei teroriste Al-Qaida și alte grupuri extremiste în cadrul planului care vizează înlăturarea Administrației Bashar al-Assad. Serghei Lavrov a subliniat că Statele Unite ar încălca promisiunile de a separa grupul Jabhat Fateh al-Sham (Frontul Al-Nusra), filiala siriană a rețelei teroriste Al-Qaida, de grupurile rebele moderate. „Statele Unite au promis solemn că vor avea ca prioritate separarea forțelor opoziției siriene de Frontul Al-Nusra. Însă, în pofida promisinilor repetate, noi avem din ce în ce mai multe motive să credem că, de la bun început, planul SUA a fost să păstreze Frontul Al-Nusra pentru Planul B, adică pentru momentul schimbării regimului”, a spus Serghei Lavrov.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
O teorie controversată răstoarnă tot ce știam despre Univers. Am trăi, de fapt, într-un vid...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu....
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A murit marea actriță. Adio, doamnă! A fost o legendă a lumii artistice
„Te cunosc de undeva”. Cine sunt finaliștii sezonului 20
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
"Ținutele pe care le-am creat la concertele mele sunt unicate". Loredana Groza, despre cele mai...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Care este forma Universului? Unii cercetători spun că ar semăna cu un hol cu oglinzi
×